bookmark_borderThe Call Of The Wild

Până acum, vedeam câte un film la jumate de an. Probabil lucrul ăsta n-o să se schimbe prea mult de-acum înainte. 

Nu-s critic de film și nici n-am de gând. N-am fost bun la comentat literatură în liceu. Nici la filme nu mă princep cu siguranță. Vreau să comentez din perspectiva mea. Ce și de ce mi-a plăcut. Ce și de ce nu mi-a plăcut.

Cu spoilere, să-ncepem.

Buck, câinele, ajunge de la un animal de companie, să-și găsească liniștea în sălbăticie. Trece pe la mai mulți stăpâni până se sălbăticește și e fericit.
Atât.
Am văzut trailerul la cinema când am fost la Sonic. Mi s-a părut interesant și am vrut să-l văd. Am ajuns să-l văd pe laptop, nu pe marele ecran de proiecție. Aia e.
Povestea-i faină, mie-mi place. Merită văzut. Eu l-aș vedea a doua oară cu plăcere cu cineva care nu l-a văzut până acum. Te face să te gândești unde ești acum și încotro o iei și de ce. 
E un film drăguț cu câine, cum zice Sucre. Pentru el nu-i ceva wow. Poate dacă aș fi avut cu 4 în plus la vârstă, nu-mi plăcea așa mult ca acum.
Nu știu cât de reușit e câinele în SGI, poate pare din jocuri, poate nu. Seamănă cu un câine real și mie mi-e ok. N-am observat oricum nimic ciudat sau deranjant legat de partea asta. 
Are comportament uman. Prea uman poate uneori. Dar probabil e ca să se înțeleagă situația, să se transmită altfel sentimentele. Au mai fost filme/seriale în care câinele înțelege perfect omul.

Atât.

De ținut minte că mă uit la filme, o dată la an. Cine nu are aceeași părere, la înjurături și insulte e liber.

bookmark_borderSubcarpați – fenomen din care fac parte

Mă refer la trupă, evident.

Asta cu folclorul lor m-a prins aproape din prima, in 2018 prin decembrie, când au scos ultimul album Zori și Asfințit. Am început să-i ascult în prostie. Și acum ringtone la telefon e asta, ca idee. Acum Subcarpați sunt un pod de legatură pentru a asculta folclor fără să aibă cineva ceva de zis. Spun asta pentru ca am ajuns să ascult și așa ceva. Apreciez talentul oamenilor și-mi place cum sună.

Povestea cu mine și trupa asta-i așa. Cronologic ca să fie mai puțin haos.
Cum ziceam, în decembria lui 2018 am început să-i ascult după muult timp în care știusem de ei dar nu îi ascultam. Nu îmi plăcea deloc folclorul, ba chiar îi ziceam bunică-mii cam acum 5 ani (pe la 15 așa) să oprească mizeriile alea de posturi folclorice ca Etno sau ce era.
Dupa o mică perioadă de vreo câteva luni de ascultat tot ce aveau în repertoriu am ajuns la concertul lor din Euphoria Music Hall din Cluj. A fost primul concert de-al lor la care am fost. Și primul concert la care am luat parte până atunci. Și chiar până acum. Nu mă plâng. Mi-e bine. Atunci pe live m-am îndrăgostit de caval și de talentul lui Bean Mc de a sufla în el. Nu doar de caval, dar de toate instrumentele de suflat (de aia ascult acum cu atâta inima Hanu’), pe lângă acordeon și talentu pe rap/hip-hop sau ce-o fi.

Am mai văzut Untoldu live pe yt și acolo a fost fain tare. Acum vreau să îi văd live și pe viu, pe o scenă de asta mare ca a unui festival. Nu că ar fi ceva diferit, da-i toată brigada, cu tot cu steagu Culese.

De atunci, urmăresc tot ce fac pe online. Sesiunile live îmi cam plac mai mult ca altele, dar nu pot afirma asta în mod oficial

Evident că iubesc tot ce înseamnă Culese din cartier.

Și zic că-i un fenomen pentru că orice fan ar zice că iubește ce fac ei.

Poate am fost prea entuziasmat mai sus, da’ până la urmă situ ăsta are numele meu pe undeva și asta îmi place mie. Mersi c-ai citit.

bookmark_borderNoi ăștia de stăm în casă, stăm degeaba

Ia 3 minute și uită-te la ce părere au cei mai deștepți, mai trecuți prin viață despre virusul ăsta. Vezi cum îi vindecă Dumnezeu dacă au credința puternică și cum au „imunitatea beton” când stau sunt cocoșați de atâția ani. Mă gândesc că nu ai pățit nimic de când sunt ei în lume de-s așa siguri.

Or fi mai bătrâni, da-i depășește grav lumea actuală, în general, nu neapărat situația din ziua de azi.

bookmark_borderTot despre televiziune

Cu toată criza asta care ne obligă să stăm în casă, azi am bătut internetul prin toate părțile lui și m-am oprit la o chestie produsă de o companie de tv. Mai exact ProTv produce „Imperiul leilor”. Un model de emisiune care e la fel ca celelalte. Gen concurs în care niște concurenți se prezintă în fața unui juriu care apreciază numărul. De data asta juriul e format din 5 milionari din România care evaluează afacerea sau ideea de afacere a concurentului și oferta lui și iau decizia unui posibil parteneriat de afaceri.

Nu-mi place tv-u cu prostia aia de prezentator vocal. Nici formatul de concurs, dar aici nu se bat între ei (concurenții) ci încearcă să atragă investitori. E puțiiin altfel. Nu știu de ce m-a prins că nu-i extraordinar, dar e mai relevant și (satisfăcător și incomparabil) mai informator pentru unu ca mine care habar n-are o boabă despre afaceri.

Cam atât.

bookmark_borderHainele de brand ca statut

If you dont fuck with those brands, dont buy it. Dacă nu le cumperi pentru tine, nu are sens să le cumperi. Nu le cumpăra ca să postezi pe insta. În loc să dai 2000 de  euro la Gucci pe 2 perechi de adidași, du-te cu 5 milioane în 5 second-handuri diferite și cumpără-ți 5 chestii care stau marfă pe tine și care chiar te avantajează și pe care ți le permiți. Nu devii falit încercând să impresionezi niște oameni cărora nu le pasă de tine și nu te cunosc

Nane, în MCN podcast

Perfect de acord.
Nu știu cine e Nane, ca om. Știu că e cântăreț de ceva (nu știu ce stil, nu-mi sună a nimic ce să știu) și mai știu că nu mă încadrez în publicul țintă, da-s perfect de acord cu cele de mai sus.
Omul mai zice că el cumpără țoale de brand din cauză că-l pasionează moda asta, le cumpără pentru el, că-i plac și că-i face placere să le poarte. Nu e un statut pentru el ceea ce poarta. Eu îl cred. Nu-l știu, chiar dacă mă repet. Deci nu am nici un motiv să nu-l cred.

Nu am urmărit toată discuția din podcast și nici nu mă prea interesează. Am închis după partea din discuție de unde am extras citatul de mai sus. Aici video înterg. Partea asta la care mă refer a trezit în mine amintirea unor frustrări de prin liceu legate de țoalele astea. Nu că nu mi le permiteam, ci că era de așteptat să îmi doresc să mi le permit. Și eu nu.

Textul ce urmează e o rescriere și readaptare a unui text scris de mai multe ori de-a lungul timpului prin mai multe jurnale.

Eu port de obicei tricouri cu vro 2 mărimi mai mari decât mărimea mea, cumpărate la set, câte 5-6-10, o data la 2-3 ani (până nu de mult, doar negre). Pantaloni de care or fi, dar largi, nu suport nimic skinny și/sau care să mă țină când m-aplec și să nu-mi încapă o bancnotă în buzunar. Sunt un om comod și nu caut atenție sau recunoașterea nimănui. Mă simt bine în hainele mele și cu gândurile mele, în pielea mea, în mare. Pe aici (în liceu, la vremea aia. acum în facultate și pe întreg internetul), e plin de oameni care au două perechi de co*ie și ieșiți din ceva p*lă de ministru care au lift pentru ego, la ce nivel sunt. Mai buni, mai importanți, mai înzestrați la mansardă (doar că nu), superiori. Și nu că nu sunt unii. Or fi. Doar că dacă nu observă alții nu are sens. Așa tre să ieșim în evidență.
Aici intervine discuția cu hainele si brandurile. Bă voi ați văzut că toată lumea are câte ceva de firmă d-aia blană? Ceva high-end, ceva cu valoare, ceva ce se remarcă. Și de acord, brandurile mari fac chestii de calitate, de aia sunt scumpe, dar când ați văzut pe cineva spunând „Am dat 700 pe o pereche de Adidas și așa comozi îs la alergat”? Veci. Am dat 700 pe ei și-s mai scumpi decât ultimii sau, mai important, decât ai tăi. A devenit o chestie de statut, de a fi superior, o chestie de bully față de cei care nu-și permit să aibă toate alea. Iar ăștia din urmă suferă și trag ca să le aibă și devin faliți, așa cum a zis și Nane. Nu-i bun.

Chiar dacă se astepta să ne dorim cu toții să fim acoperiți de branduri, să se vadă că e scump, eu căutam nu de mult o vopsea bună să acopăr logo-ul Puma de pe papuci (200 de lei au constat și-s faini). Încă caut.

bookmark_borderSonic the Hedgehog

Probabil cu spoilere.

Am fost aseară de-am văzut filmul. Am vrut să-l văd încă de când a aparut primul trailer, ăla de s-a răsculat internetul la el din cauză că Sonic era cam autist. E un film cu un personaj de prin copilăria mea, de când mă jucam, pe un PC care parcă era o piatră, jocuri pe miniclip si y8.

A fost meh. Așa și-așa. Cam scurt (1h 40min), zic eu, dar totuși la un moment dat m-am plictisit pentru că intuiam cumva ce se va intâmpla, așa cum mai facusem pe parcusul filmului și-mi pierea interesul.

Dr. Robotnic/ Eggman, e personajul jucat de Jim Carrey, ăla cu dronele care în film m-a enervat. Se impune întrerupând pe alții și e cel mai bun. E clasa a 3 a, îl înțelegem. Cumva, ăsta e personajul, dar simt că putea fi altfel, deși nu știu cum.

Sonic e ok, e redesenat, nu mai arata parcă e scos cu forța din joc si s-a alungit, arata ok și e încrezut și încrezător în puterea lui, așa ca-n joc. Compar cu jocul pentru că ei spun că e inspirat de joc.

Acțunea-i scurtă și liniară/monotonă: Green Hills / Drumul spre San Francisco / Începe lupta / Cumva înapoi în Green Hills / Sonic câștigă lupta.

Mesaju-i despre prietenie adevarată și-a fi om, ceea ce demonstrează și ariciu, că-i om.

Atât.