bookmark_border2020 – Ce repede a trecut !

Acum 7 ani, prin clasa a 7-a, am învățat că 7 minute nu trec nici mai repede, nici mai încet decât sunt măsurate pe ceas. Probabil teoria-i corectă, o fi fost demonstrată de cineva. Totuși, uneori, la sfârșitul unor evenimente sau perioade am impresia că au trecut diferit decât ce-mi arată calendarul sau ceasul. O zi de muncă trece mult mai greu fără clienți și activitate, iar o oră de farmat pe un MMORPG trecea în 15 minute în copilărie.
Spre surprinderea mea, 2020-ul ăsta chinuitor a trecut repede. Doar ieri stăteam izolat la țară privind din fotoliu florile din curte. Mă așteptam ca starea asta generală de ședere să îngreuneze trecerea timpului. Se pare că nu, lumea avut lucruri de făcut și în case și nu s-a simțit așa apăsător timpul.

Am avut și eu tot timpul din lume să fac ce mi-am propus. La început de an nou mi-am dat seama că m-am afundat mai mult în stagnarea asta decât am progresat. Așa că ăsta-i principalul task de urmat în 2021, s-o iau din loc, să iau decizii și să acționez în consecință.

Cât despre relațiile cu oamenii…

Am urmat trendul distanțării sociale.
La începutul anului eram sigur că relația cu oamenii va ține mult și va fi totul ok, ca până atunci. S-a treminat așa cum s-au terminat și multe alte prietenii, pur și simplu, fără certuri și supărări. Au continuat cu relații bune, dar mai îndepărtate.

În 2021 mi-am propus mai multe relații sănătoase cu oamenii ce-mi vor fi prin jur și să scap de relațiile care nu-mi sunt de ajutor, din care nu am de câștigat nimic.

Cu banii n-am stat nici bine, nici rău

Nu am prea avut nevoie de bani până în septembrie când am plecat de acasă pentru că eram acasă la părinți cu cheltuieli 0 și nevoie tot pe acolo. În septembrie, în plină pandemie și stare de alertă, am plecat de acasă doar ca să nu mă mai simt useless stând degeaba.

Încă învăț să gestionez finanțele. Am învățat mai multe în 4 luni decât toți anii până acum despre partea de bani. Principala regulă pe care am aplicat-o a fost „cheltui mai puțin decât produci”, chiar dacă a fost mai greu unoeri. Am avut niște bani de-o parte de câte-o urgență minoră.

Nici productivitatea nu-i de lăudat

Dacă mai înșir multe câte n-au fost în grafic în 2020 îmi dau seama câte am de recuperat în 2021. Am să opresc aici lista asta cu un singur gând.

În 2020 nu am realizat nici pe departe ce mi-am propus și n-am vreo scuză relevantă. Singurul lucru pe care l-am realizat pe sfârșit e că trebuie să fiu mai hotărât și mai să acționez cu mai mult curaj.

bookmark_borderMuzicile și cântările lui 2020

Black Friday a trecut, de nins a nins; e decembrie și se apropie sărbătorile. În perioada asta sunt la modă story-urile cu rezumatul făcut de spotify pe anul ce-a trecut. Ce artiști, genuri și cântri.. bla bla. Știe toată lumea.

Mai jos o să fie rezumatul anului meu. Cântări, artiști și genuri de anul ăsta. Nu e o listă făcută de spotify, e făcută de mine.

Cum am zis de-a lungul anului de vreo câteva ori, Culese din Cartier s-a ținut constant de timpanul meu. A scos Argatu’ Vol. 5 în ajun de Crăciun 2019 și a mers constant împreună cu Subcarpați. Dar mai bine hai să fac o listă să se înțeleagă ceva, cu tot cu câteva exemple de piese.

Etno & Folclor

Cu toate variațiile aferente, a fost o grămadă.

Underground folclor

Metal

  • Bucovina – nimic în parte. ce apucam și de ce aveam chef.
  • E-an-na – aproape toate piesele
  • Warchant – cea mai cunoscută piesă e Hora, dar nimic în special; ce prindeam

Folclor popular (fără variații)

Articolul ăsta s-a plănuit a fi mai lung, listă de mai multe genuri cu mai multe subliste. Nu merită efortul meu și nici timpul vostru. Nu-i nimic atât de important încât să merite subtitlu separat. 70% din timp am ascultat ce-i mai sus.

Totuși, am mai dat play lui Macanache, Watcher, Phunk B, Omu Gnom, Nane (puțin de tot), Bazooka, Urbanist Session, dacă e vorba de rap-ul românesc.

Metalele le-am lăsat în copilărie, dar, pe lângă cele de mai sus, am pus urechea pe Motionless in White, Kreator, Death, Trooper, Maiden, Eluveitie, Motorhead. Chestii mainstrem.

Rap-ul străin a lipsit cu desăvârșire. Nu ascultam oricum prea mult, dar acum totul e trap. Nu sunt atras, scuze eu.

Cam atât anul ăsta. Sunt curios dacă se schimbă ceva anul viitor.

Update: Pentru că sunt atât de obișnuit, uit să pomenesc de dubstep. Ascult dubstep ca gen principal.

ps: o să urmeze o serie de articole cu lucrurile anului ăsta. de la ghiozdan la pantaloni, ce-am folosit. nu chiar. cine-i interesat să stea p-aproape!

bookmark_borderChirie: 5 lucruri importante când te muți de la părinți

Ăsta-i primul an în care am simțit că mă mut de la părinți cu adevărat. E prima dată când mut locul pe care-l numesc acasă de la mama de acasă la mine în apartament, unde plătesc chirie. Sunt de 3 ani plecat de acasă, dar acum ăsta e locul meu, până acum stăteam în cămin.

Pe scurt, pentru cine n-are timp, lista de lucruri de avut în vedere e următoarea:

  • mâncarea – trebuie să te ții cumva în viață.
  • relația cu colegul de apartament și cu proprietarul – nu vrei să-ți urăști viața când vezi persoana cu care stai în casă și nici să plătești cu silă chiria.
  • programul și organizarea timpului – să poți face tot ce e necesar ca viața să meargă înainte normal.
  • organizarea (spațiului) și disciplina – să nu trăiești într-o dezordine constantă.
  • organizarea finațelor – să nu trăiești degeaba, să mai ai bani și de-o plăcere personală.

Mâncarea

Principalul combustibil pentru vietăți, printre care și noi, deci e destul de importantă.
Când am plecat la facultate, în anul 1, ajungeam pe acasă în fiecare weekend, deci pachetul de acasă mă salva pentru câteva zile, iar pentru restul timpului exista cantina studențească de la cămin cu mâncare ieftină și decentă. Acum ajung mai rar acasă la mama și stau la mine acasă, unde pot încerca să gătesc și să nu-mi iasă. Habar n-am ce să gătesc în general. O idee bună e să te uiți pe acasă care-ți e mâncarea favorită, ce mănânci mai des și să te ții de aceleași lucruri odată plecat pe cont propriu. În timp o să găsești și alte mâncăruri care să-ți placă și să-ți iasă. Trebuie doar încercat.

Colegul & proprietarul

Odată mâncat bine, trebuie să fii sigur că nu ți-e viața grea. Nu știu după ce criterii își aleg alții oamenii pe care-i țin pe aproape, dar eu trebuie să fiu pe aceeași lungime de undă cu ei. Sau măcar pe aproape. Același principiu se aplică și la alegerea colegului/colegei de apartament. Nu ne înțelegem, nu ne batem capul reciproc.

Povestea amuzantă: Un prieten de-al meu stă în chirie cu cineva cu care nu se suporta dinainte. Încă nu înțeleg de ce. Se înjură zilnic, se enervează dinadins reciproc, dar tot împreună stau, urându-se constant.

La „alegerea” proprietarului intervin mai multe variabile precum norocul, bugetul, starea apartamentului, etc. În general e bine să fie o relație bună cu proprietarul. Se realizează cu anumite sacrificii pe alocuri, dar nu e imposibilă.

Organizarea & timpul

Am calculat de câteva ori greșit perioada de timp alocată unei activități și am fost nevoit să las în aer ce făceam ca să mă ocup de altceva. Am încercat tot felul de metode de organizare ca bullet journal, plannere și altele, dar n-au funcționat. Mi-am dat seama că trebuie să fiu realist când planific ceva și pur și simplu să fac ce trebuie făcut când mă apuc, nu să întind la nesfărșit o sarcină.

Discuplina

Atât organizarea timpului, cât și organizarea spațiului țin de disciplină, fie ea lipsă, învățată de mic sau învățată de nevoie. Până la urmă se învață de nevoie. Disciplina, în cazul ăsta, înseamna să nu lași hainele pe scaun, să pui farfuria la spălat, să aduni papucii mai aproape. Lucruri de genul ăsta ce îți fac viața mai puțin mizerabilă pe termen mediu și lung.
Reparații la timp, rezolvare de probleme mici ca să nu devină mari, etc. Dacă predai o chirie cum ai luat-o, îți iei înapoi și garanția.

Finanțe

Cum am zis pe la început, să muncești doar ca să supraviețuiești nu-i o opțiune pentru mult timp. Trebuie să simți că trăiești.
Niște bani puși de-o parte înseamnă un avantaj. Cu un leu pus de-o parte ești mai bogat decât cei care au datorii.
Economiile și cumpătul (când e vorba de cumpărături impulsive) te ajută mai târziu. Ai bani pentru o urgență, pentru investit în vreo idee, de dat împrumut sau pentru făcut vreun moft. Contează cum se împart banii între lucruri nesesare și nu foarte necesare.
Contează și unde muncești, dar e altă poveste.

Nu vreau să spun că fac eu toate astea bine. Sunt lucruri pe care le-am observat în 2 luni de chirie. Acum sunt în proces de-a face totul așa cum cred că trebuie și cum am explicat mai sus.

bookmark_borderAm luat de black friday…

Am luat în considerare ideea de a-mi vedea de treabă. N-am nevoie de nimic. Telefonul îl am de un an și merge bine. Laptopul de hipster ar putea speria toate mesele din starbucks dacă mi-ar placea cafeaua lor. Hainele e destule. Papuci am.

Totuși..

Am primit

A venit curierul cu această cutiuță în care era o cutiuță care proiectează ecranul telefonului pe perete. Smartphone projector 2.0. George Bonea mi l-a trimis. L-am câștigat la un giveaway, organizat pentru lista lui de abonați la blog, împreună cu Miercuri10, prima lui carte. O să mă joc cu amândouă și o să povestesc despre ele, o să-mi dau cu părerea.

Am cumpărat

M-am ales cu un ceai de măr și scorțioară și o traistă de bumbac cu pictura asta pe ea. Am mai zis ceva de un hipster azi? De la 35 total am dat 30 de lei. Asta mi-a fost reducerea de cetățean Cărturești (am buletin) și asta mi-a fost și fericirea de BF. Am vrut să bag și niște cărți în traista aia, dar oricum mai am pe stoc necitite și mai degrabă aș lua niște anticariate la răsfoit cu bugetul actual.

Atât de data asta.

bookmark_borderSunt mândru de Zalău

Doar că nu. Să începem acum ca să terminăm repede, să fie simplu.

M-a învățat mama că dacă n-am nimic bun de zis să nu zic nimic. N-am nimic bun de zis despre situația în care a ajuns satul ăsta, Zalău, dar totuși cred că-i de zis ceva pentru binele meu și-a ăstora de mi-s apropiați.

Zalăul e plin de proști, că altfel n-am cum să-i numesc. Știam asta și înainte, din alte situații, dar acum se vede procentul mare de idioți. Pe unii îi apără Dumnezeu, pe alții nu-i omoră o simplă răceală, alții se simt constrânși de o bucată de filtru de aer pe față, li se taie libertatea, fută-i Irod!

În general orașele mici rămân cu ciuma, în cazul de față covid, pentru că cine are o viziune mai măreață asupra propriei vieți o ia din loc, nu rămâne în sătuc (a nu se generaliza la toata populația). Ăștia de rămân, atâta pot, atât îi duce capu. Tot ăștia-s ăia de nu poartă măști și nu iau distanță.

Dacă nu crezi în covid sau te supără botnița, am niște chestii să-ți zic.

Dragă credincios extremist, știi tu că Dumnezeu te apără, dar nu te teleportează acasă din market atunci când e vreun infectat prin preajmă. Te apără pentru că ți-a dat creier, nu trei rânduri, dar ai, și poți să gândești cu capul ăla: țin dinstanța, port masca, e pentru binele meu.

Dragă sceptic antibotnițar, te simți constrâns, dreptul la libertate ți-e luat și nu poți să respiri liber aerul plin de noxe și praf de pe străzi, știu… Mai ești și guraliv pe internet. Trist. Dar hei, am o soluție. Vin eu cu câțiva prieteni, vă luăm și vă ducem în pădure. Vă leg cu câte o lesă țeapănă de niște copaci. Acolo nu-i spațiu public, sunteți liberi să nu purtați mască. Când trece covidu tot eu vin și vă iau de acolo. Vă aduc sicriele cu fundiță de premiant la categoria „prost”.
A, și dacă vă infectați, aș propune să vă țină spitalele în niște cutii de plastic mari, uneva în spate, că tot vine iarna. Nu pentru ajutor, puiule, ci ca să nu infectați pe alții. Nu pupați ATI, pa!

Dragi Zălăuani și alți români, io atâta zic. Nu mai fiț idioți. Ședeți dracu acasă și mereți tăt câte unu la cumpărături cu măscuță pe bot (unii e mai frumoși cu mască decât fără:eu). O mai dura sau nu, nu știu, da hai să trăim să vedem.

Alte propuneri/pareri pe subiect sunt bine primite.

bookmark_borderN-avem nicio scuză

Atenție! Articol neobișnuit de siropos.

Vorbeam cu cineva aseară despre cât de greu e să o iei din loc și să faci ceva. Am ajuns să-i zic că n-avem nicio scuză sau motiv să nu încercăm. Nu sunt înțeleptul lumii și nici nu vreau să fiu, dar observ oamenii din jur, așa l-am observat și pe omul ăsta care m-a inspirat să zic fraza asta.

Un bărbat la 40 de ani umblând șchiopătând, cocoșat, are mereu un rucsac de cam 40 de litri in spate care-i mereu plin cu lucruri, cel mai probabil cu cumpărăturile pe care le face. Nu poate privi înainte, stânga sau dreapta decât dacă se oprește, din cauza felului în care merge. Ăștia-s oamenii care mă fac să simt că ce am eu și majoritatea oamenilor e un vis la care unii n-au cum să ajungă. Și totuși, eu mă plâng la lucruri mici, la lucruri ușor rezolvabile, și-mi alung fericirea.
De la oameni ca ăștia, zâmbăreți mereu, care spun mersi și te rog chiar dacă te pot privi scurt timp în ochi, dornici să iasă la cumpărături chiar e greu, învăț eu că n-am nicio scuză să nu fiu fericit sau să încerc măcar.

Ca să închei cum am încheiat și discuția de unde a început tot, cât timp ești viu, sănătos și apt de muncă nu ai scuză să nu îți cauți fericirea.

Atât.

bookmark_borderAm văzut lucruri frumoase

În pandemia asta sunt(em) cu nervii și răbdările la limite, n-avem nicio speranță să nimic și totuși am mai observat niște lucruri frumoase.

  • O tanti a cumpărat 3 vinuri, i s-au încasat 2. A ajuns la mașină, a verificat bonul și s-a întors să plătească și vinul în plus. Aproape s-a certat cu domnișoara de la casă pentru că nu înțelegea ce-și dorește.
  • Un măturător de stradă își făcea fericirea singur. Măturând frunzele unui nuc, a călcat una-două nuci ca să le spargă. Mâncau porumbeii din nucile alea și se vedea cum lui îi creștea sufletul.
  • Două fete au găsit o pisică amărâtă și au luat-o acasă de milă. N-o putea ține prea mult, din ce vorbeau, dar nici nu o putea lăsa acolo.
  • Oamenii se ridică de pe locul din tramvai și lasă bătrânii să se așeze, după care iau distanță.

O fi mai ușor de observat lucruri/gesturi de genul ăsta? O fi. Sau nu. Poate asta căutăm să vedem și să ne țină în normalitatea cu care eram obișnuiți înainte. Da-i de bine dacă încă se-ntâmplă.

bookmark_borderAr fi bine să muncești pe lângă oameni care-ți plac

Zilele trecute am dat pe instagram de o serie de grafice care descriau timpul petrecut cu anumite persoane de-a lungul vieții. Nu mai găsesc postarea acum, dar când o găsesc o adaug aici. Concluziile sunt simple și logice, dar au impact dacă îți sunt puse în față.

  • Cu cât înaintezi în vârstă cu atât o să petreci mai puțin timp cu părinții.
  • Ca părinte, o să petreci cel mai mult timp cu copilul tău între 25 și 55 de ani.
  • După 25-30 de ani o să petreci mai mult timp cu mai puține persoane, mai importante
  • Cu cât trece timpul cu atât o să petreci mai mult timp singur, mai ales la bătrânețe.
  • Între 25 si 55-60 de ani o să petreci cel mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi.

Fiecare concluzie avea și o învățătură, dar eu o să mă opresc la ultima că despre asta-i vorba. Între 25 si 55-60 de ani o să petreci cel mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi. Dacă așa stă treaba, de ce n-ai munci cu oameni care-ți plac?

Pe unde am muncit până acum am întâlnit tot felul de oameni, de la șefi la colegi sau oameni cu care aveam contact prin job, ba de treabă, ba mai puțin. Cu unii ți-era dragă și povestea de lângă cafea și munca, cu alții nu-ți era dragă nici viața. Eu, având in vedere că trizăci de ani tot pe lângă ei te învârți, aș prefera să stau între de ăștia din prima categorie, numa așa, să nu îmi vină să plec de fiecare dată când vin la muncă.

Ca să iau exemplu exact situația mea din prezent, lucrez la un stand pe o galerie comercială. Colegul meu de muncă mi-e și coplătitor la chirie, deci ne înțelegem. Șefii sunt oameni tineri, pot face glume (inclusiv proaste), putem vorbi serios și acceptă propuneri legate de orice. Ăsta zic eu că-i un colectiv de care ți-e drag. Ca să zic drept, n-aș fi venit până la muncă la povești dacă nu mi-ar fi plăcut oamenii cu care mucesc.

Poate așa ar fi ideal să fie, să-ți placă ce și cu cine muncești.

Cam atât despre asta.

bookmark_borderNimeni n-o să muncească pentru tine cum ai face-o tu, pe de-o parte, și lipsa de siguranță, pe cealaltă.

Am lucrat în ultima lună pentru un băiet care are o firmă de curierat p-aci prin sat, un fel de copie de glovo. 

Omul era revoltat ba că ne mișcăm încet, eu și colegul meu, ba că motorina ne ajunge prea puțin, ba că nu facem cum zice el, dar mereu avea ceva de comentat. Nu zic că eu sunt cel mai experimentat șofer sau că cunosc tot orașul și pot să mă mișc cu eficiență maximă, dar nici el nu își organiza bine treaba încât să fiu eu eficient pe teren. Exemplu: am comandă în locul X, pe drum spre client, mai e locul Y de unde trebuie luată comandă care nu e gata, deci merg la client ca să nu aștepte și să fac colecție de carne, apoi mă întorc la Y. Nu e bine pentru că consum motorină. Nu era bine nici invers, să aștept și după cealaltă comandă, pentru că era nemulțumit clientul, am încercat de toate. 

Mai sunt exemple, dar n-au rost acum. Ideea e ca am auzit de două ori “lasă că te iau pe teren odată să vezi cum livrez eu.”. Prima dată i-am zis scurt “n-o să lucrez nici eu nici oricine altcineva pentru tine cum ai face-o tu!”, poate a înțeles greșit mesajul, iar a doua oară m-am decis că am altă treabă, mi-am luat banii și am plecat înainte de termen.

Situația a făcut ca eu să nu stau în banii ăia, dar colegul meu a rămas și-i înghite rahatu pentru că are nevoie de telefon nou, alți ochelari, niște reparații la mașină. Și eu mi-am pus întrebarea: dacă avea niște bani, puțini, puși de-o parte, putea să se ia și să plece? Evident, la 21 de ani găsești de muncă orice și oriunde într-o săptămână. Dacă avea banii ăia puși de-o parte, să-i ajungă 2 săptămâni îl pupa pe ochelari pe șefu’ și pleca.

Ca să înțeleagă toată lumea ideea, sau ideile că e două, o să modific titlul și o să-l pun și la coadă. Nimănui nu-i pasă de tine cum îți pasă ție, și dacă îți ții singur spatele se poate să ieși mai ușor din rahat.

bookmark_borderRezumatul unei zile de muncă fără prea multă gândire

Am de facut la țară tranșee, trunat beton, clădit niște pereți pentru că ai mei vor să facă din vechea lemnărie o încăpere în care să instalam centrală pe lemne.

Așa că am făcut de toate fără prea multă gândire. Ia lopata, pune nisip, ridica aia, mută cealaltă și așa a trecut ziua. M-am avut telefonul la îndemână deloc, laptopul nici așa. N-am văzut nici un post azi de nicăieri. Dacă aș fi numărat ziua de azi la seria aia fără social media, era un dublu win sau ceva.

Acum, pe seară, sunt rupt. Mi-e greu capul c-am și băgat niște bere, sunt țeapăn tot și aș adormit instant când aș atinge patul. Și mi-e bine. A fost o zi liniștită, fericită, fără grija altora.

Poate e adevărat că dacă ești mai prost (sau gândești mai puțin, ca în situația asta) ești mai fericit.