Categorie: OPINII

Ăsta-i primul an în care am simțit că mă mut de la părinți cu adevărat. E prima dată când mut locul pe care-l numesc acasă de la mama de acasă la mine în apartament, unde plătesc chirie. Sunt de 3 ani plecat de acasă, dar acum ăsta e locul meu, până acum stăteam în cămin.

Pe scurt, pentru cine n-are timp, lista de lucruri de avut în vedere e următoarea:

• mâncarea – trebuie să te ții cumva în viață.
• relația cu colegul de apartament și cu proprietarul – nu vrei să-ți urăști viața când vezi persoana cu care stai în casă și nici să plătești cu silă chiria.
• programul și organizarea timpului – să poți face tot ce e necesar ca viața să meargă înainte normal.
• organizarea (spațiului) și disciplina – să nu trăiești într-o dezordine constantă.
• organizarea finațelor – să nu trăiești degeaba, să mai ai bani și de-o plăcere personală.

Mâncarea

Principalul combustibil pentru vietăți, printre care și noi, deci e destul de importantă.
Când am plecat la facultate, în anul 1, ajungeam pe acasă în fiecare weekend, deci pachetul de acasă mă salva pentru câteva zile, iar pentru restul timpului exista cantina studențească de la cămin cu mâncare ieftină și decentă. Acum ajung mai rar acasă la mama și stau la mine acasă, unde pot încerca să gătesc și să nu-mi iasă. Habar n-am ce să gătesc în general. O idee bună e să te uiți pe acasă care-ți e mâncarea favorită, ce mănânci mai des și să te ții de aceleași lucruri odată plecat pe cont propriu. În timp o să găsești și alte mâncăruri care să-ți placă și să-ți iasă. Trebuie doar încercat.

Colegul & proprietarul

Odată mâncat bine, trebuie să fii sigur că nu ți-e viața grea. Nu știu după ce criterii își aleg alții oamenii pe care-i țin pe aproape, dar eu trebuie să fiu pe aceeași lungime de undă cu ei. Sau măcar pe aproape. Același principiu se aplică și la alegerea colegului/colegei de apartament. Nu ne înțelegem, nu ne batem capul reciproc.

Povestea amuzantă: Un prieten de-al meu stă în chirie cu cineva cu care nu se suporta dinainte. Încă nu înțeleg de ce. Se înjură zilnic, se enervează dinadins reciproc, dar tot împreună stau, urându-se constant.

La „alegerea” proprietarului intervin mai multe variabile precum norocul, bugetul, starea apartamentului, etc. În general e bine să fie o relație bună cu proprietarul. Se realizează cu anumite sacrificii pe alocuri, dar nu e imposibilă.

Organizarea & timpul

Am calculat de câteva ori greșit perioada de timp alocată unei activități și am fost nevoit să las în aer ce făceam ca să mă ocup de altceva. Am încercat tot felul de metode de organizare ca bullet journal, plannere și altele, dar n-au funcționat. Mi-am dat seama că trebuie să fiu realist când planific ceva și pur și simplu să fac ce trebuie făcut când mă apuc, nu să întind la nesfărșit o sarcină.

Discuplina

Atât organizarea timpului, cât și organizarea spațiului țin de disciplină, fie ea lipsă, învățată de mic sau învățată de nevoie. Până la urmă se învață de nevoie. Disciplina, în cazul ăsta, înseamna să nu lași hainele pe scaun, să pui farfuria la spălat, să aduni papucii mai aproape. Lucruri de genul ăsta ce îți fac viața mai puțin mizerabilă pe termen mediu și lung.
Reparații la timp, rezolvare de probleme mici ca să nu devină mari, etc. Dacă predai o chirie cum ai luat-o, îți iei înapoi și garanția.

Finanțe

Cum am zis pe la început, să muncești doar ca să supraviețuiești nu-i o opțiune pentru mult timp. Trebuie să simți că trăiești.
Niște bani puși de-o parte înseamnă un avantaj. Cu un leu pus de-o parte ești mai bogat decât cei care au datorii.
Economiile și cumpătul (când e vorba de cumpărături impulsive) te ajută mai târziu. Ai bani pentru o urgență, pentru investit în vreo idee, de dat împrumut sau pentru făcut vreun moft. Contează cum se împart banii între lucruri nesesare și nu foarte necesare.
Contează și unde muncești, dar e altă poveste.

Nu vreau să spun că fac eu toate astea bine. Sunt lucruri pe care le-am observat în 2 luni de chirie. Acum sunt în proces de-a face totul așa cum cred că trebuie și cum am explicat mai sus.

Doar că nu. Să începem acum ca să terminăm repede, să fie simplu.

M-a învățat mama că dacă n-am nimic bun de zis să nu zic nimic. N-am nimic bun de zis despre situația în care a ajuns satul ăsta, Zalău, dar totuși cred că-i de zis ceva pentru binele meu și-a ăstora de mi-s apropiați.

Zalăul e plin de proști, că altfel n-am cum să-i numesc. Știam asta și înainte, din alte situații, dar acum se vede procentul mare de idioți. Pe unii îi apără Dumnezeu, pe alții nu-i omoră o simplă răceală, alții se simt constrânși de o bucată de filtru de aer pe față, li se taie libertatea, fută-i Irod!

În general orașele mici rămân cu ciuma, în cazul de față covid, pentru că cine are o viziune mai măreață asupra propriei vieți o ia din loc, nu rămâne în sătuc (a nu se generaliza la toata populația). Ăștia de rămân, atâta pot, atât îi duce capu. Tot ăștia-s ăia de nu poartă măști și nu iau distanță.

Dacă nu crezi în covid sau te supără botnița, am niște chestii să-ți zic.

Dragă credincios extremist, știi tu că Dumnezeu te apără, dar nu te teleportează acasă din market atunci când e vreun infectat prin preajmă. Te apără pentru că ți-a dat creier, nu trei rânduri, dar ai, și poți să gândești cu capul ăla: țin dinstanța, port masca, e pentru binele meu.

Dragă sceptic antibotnițar, te simți constrâns, dreptul la libertate ți-e luat și nu poți să respiri liber aerul plin de noxe și praf de pe străzi, știu… Mai ești și guraliv pe internet. Trist. Dar hei, am o soluție. Vin eu cu câțiva prieteni, vă luăm și vă ducem în pădure. Vă leg cu câte o lesă țeapănă de niște copaci. Acolo nu-i spațiu public, sunteți liberi să nu purtați mască. Când trece covidu tot eu vin și vă iau de acolo. Vă aduc sicriele cu fundiță de premiant la categoria „prost”.
A, și dacă vă infectați, aș propune să vă țină spitalele în niște cutii de plastic mari, uneva în spate, că tot vine iarna. Nu pentru ajutor, puiule, ci ca să nu infectați pe alții. Nu pupați ATI, pa!

Dragi Zălăuani și alți români, io atâta zic. Nu mai fiț idioți. Ședeți dracu acasă și mereți tăt câte unu la cumpărături cu măscuță pe bot (unii e mai frumoși cu mască decât fără:eu). O mai dura sau nu, nu știu, da hai să trăim să vedem.

Alte propuneri/pareri pe subiect sunt bine primite.

Zilele trecute am dat pe instagram de o serie de grafice care descriau timpul petrecut cu anumite persoane de-a lungul vieții. Nu mai găsesc postarea acum, dar când o găsesc o adaug aici. Concluziile sunt simple și logice, dar au impact dacă îți sunt puse în față.

• Cu cât înaintezi în vârstă cu atât o să petreci mai puțin timp cu părinții.
• Ca părinte, o să petreci cel mai mult timp cu copilul tău între 25 și 55 de ani.
• După 25-30 de ani o să petreci mai mult timp cu mai puține persoane, mai importante
• Cu cât trece timpul cu atât o să petreci mai mult timp singur, mai ales la bătrânețe.
• Între 25 si 55-60 de ani o să petreci cel mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi.

Fiecare concluzie avea și o învățătură, dar eu o să mă opresc la ultima că despre asta-i vorba. Între 25 si 55-60 de ani o să petreci cel mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi. Dacă așa stă treaba, de ce n-ai munci cu oameni care-ți plac?

Pe unde am muncit până acum am întâlnit tot felul de oameni, de la șefi la colegi sau oameni cu care aveam contact prin job, ba de treabă, ba mai puțin. Cu unii ți-era dragă și povestea de lângă cafea și munca, cu alții nu-ți era dragă nici viața. Eu, având in vedere că trizăci de ani tot pe lângă ei te învârți, aș prefera să stau între de ăștia din prima categorie, numa așa, să nu îmi vină să plec de fiecare dată când vin la muncă.

Ca să iau exemplu exact situația mea din prezent, lucrez la un stand pe o galerie comercială. Colegul meu de muncă mi-e și coplătitor la chirie, deci ne înțelegem. Șefii sunt oameni tineri, pot face glume (inclusiv proaste), putem vorbi serios și acceptă propuneri legate de orice. Ăsta zic eu că-i un colectiv de care ți-e drag. Ca să zic drept, n-aș fi venit până la muncă la povești dacă nu mi-ar fi plăcut oamenii cu care mucesc.

Poate așa ar fi ideal să fie, să-ți placă ce și cu cine muncești.

Cam atât despre asta.