bookmark_borderMuzicile și cântările lui 2020

Black Friday a trecut, de nins a nins; e decembrie și se apropie sărbătorile. În perioada asta sunt la modă story-urile cu rezumatul făcut de spotify pe anul ce-a trecut. Ce artiști, genuri și cântri.. bla bla. Știe toată lumea.

Mai jos o să fie rezumatul anului meu. Cântări, artiști și genuri de anul ăsta. Nu e o listă făcută de spotify, e făcută de mine.

Cum am zis de-a lungul anului de vreo câteva ori, Culese din Cartier s-a ținut constant de timpanul meu. A scos Argatu’ Vol. 5 în ajun de Crăciun 2019 și a mers constant împreună cu Subcarpați. Dar mai bine hai să fac o listă să se înțeleagă ceva, cu tot cu câteva exemple de piese.

Etno & Folclor

Cu toate variațiile aferente, a fost o grămadă.

Underground folclor

Metal

  • Bucovina – nimic în parte. ce apucam și de ce aveam chef.
  • E-an-na – aproape toate piesele
  • Warchant – cea mai cunoscută piesă e Hora, dar nimic în special; ce prindeam

Folclor popular (fără variații)

Articolul ăsta s-a plănuit a fi mai lung, listă de mai multe genuri cu mai multe subliste. Nu merită efortul meu și nici timpul vostru. Nu-i nimic atât de important încât să merite subtitlu separat. 70% din timp am ascultat ce-i mai sus.

Totuși, am mai dat play lui Macanache, Watcher, Phunk B, Omu Gnom, Nane (puțin de tot), Bazooka, Urbanist Session, dacă e vorba de rap-ul românesc.

Metalele le-am lăsat în copilărie, dar, pe lângă cele de mai sus, am pus urechea pe Motionless in White, Kreator, Death, Trooper, Maiden, Eluveitie, Motorhead. Chestii mainstrem.

Rap-ul străin a lipsit cu desăvârșire. Nu ascultam oricum prea mult, dar acum totul e trap. Nu sunt atras, scuze eu.

Cam atât anul ăsta. Sunt curios dacă se schimbă ceva anul viitor.

Update: Pentru că sunt atât de obișnuit, uit să pomenesc de dubstep. Ascult dubstep ca gen principal.

ps: o să urmeze o serie de articole cu lucrurile anului ăsta. de la ghiozdan la pantaloni, ce-am folosit. nu chiar. cine-i interesat să stea p-aproape!

bookmark_borderChirie: 5 lucruri importante când te muți de la părinți

Ăsta-i primul an în care am simțit că mă mut de la părinți cu adevărat. E prima dată când mut locul pe care-l numesc acasă de la mama de acasă la mine în apartament, unde plătesc chirie. Sunt de 3 ani plecat de acasă, dar acum ăsta e locul meu, până acum stăteam în cămin.

Pe scurt, pentru cine n-are timp, lista de lucruri de avut în vedere e următoarea:

  • mâncarea – trebuie să te ții cumva în viață.
  • relația cu colegul de apartament și cu proprietarul – nu vrei să-ți urăști viața când vezi persoana cu care stai în casă și nici să plătești cu silă chiria.
  • programul și organizarea timpului – să poți face tot ce e necesar ca viața să meargă înainte normal.
  • organizarea (spațiului) și disciplina – să nu trăiești într-o dezordine constantă.
  • organizarea finațelor – să nu trăiești degeaba, să mai ai bani și de-o plăcere personală.

Mâncarea

Principalul combustibil pentru vietăți, printre care și noi, deci e destul de importantă.
Când am plecat la facultate, în anul 1, ajungeam pe acasă în fiecare weekend, deci pachetul de acasă mă salva pentru câteva zile, iar pentru restul timpului exista cantina studențească de la cămin cu mâncare ieftină și decentă. Acum ajung mai rar acasă la mama și stau la mine acasă, unde pot încerca să gătesc și să nu-mi iasă. Habar n-am ce să gătesc în general. O idee bună e să te uiți pe acasă care-ți e mâncarea favorită, ce mănânci mai des și să te ții de aceleași lucruri odată plecat pe cont propriu. În timp o să găsești și alte mâncăruri care să-ți placă și să-ți iasă. Trebuie doar încercat.

Colegul & proprietarul

Odată mâncat bine, trebuie să fii sigur că nu ți-e viața grea. Nu știu după ce criterii își aleg alții oamenii pe care-i țin pe aproape, dar eu trebuie să fiu pe aceeași lungime de undă cu ei. Sau măcar pe aproape. Același principiu se aplică și la alegerea colegului/colegei de apartament. Nu ne înțelegem, nu ne batem capul reciproc.

Povestea amuzantă: Un prieten de-al meu stă în chirie cu cineva cu care nu se suporta dinainte. Încă nu înțeleg de ce. Se înjură zilnic, se enervează dinadins reciproc, dar tot împreună stau, urându-se constant.

La „alegerea” proprietarului intervin mai multe variabile precum norocul, bugetul, starea apartamentului, etc. În general e bine să fie o relație bună cu proprietarul. Se realizează cu anumite sacrificii pe alocuri, dar nu e imposibilă.

Organizarea & timpul

Am calculat de câteva ori greșit perioada de timp alocată unei activități și am fost nevoit să las în aer ce făceam ca să mă ocup de altceva. Am încercat tot felul de metode de organizare ca bullet journal, plannere și altele, dar n-au funcționat. Mi-am dat seama că trebuie să fiu realist când planific ceva și pur și simplu să fac ce trebuie făcut când mă apuc, nu să întind la nesfărșit o sarcină.

Discuplina

Atât organizarea timpului, cât și organizarea spațiului țin de disciplină, fie ea lipsă, învățată de mic sau învățată de nevoie. Până la urmă se învață de nevoie. Disciplina, în cazul ăsta, înseamna să nu lași hainele pe scaun, să pui farfuria la spălat, să aduni papucii mai aproape. Lucruri de genul ăsta ce îți fac viața mai puțin mizerabilă pe termen mediu și lung.
Reparații la timp, rezolvare de probleme mici ca să nu devină mari, etc. Dacă predai o chirie cum ai luat-o, îți iei înapoi și garanția.

Finanțe

Cum am zis pe la început, să muncești doar ca să supraviețuiești nu-i o opțiune pentru mult timp. Trebuie să simți că trăiești.
Niște bani puși de-o parte înseamnă un avantaj. Cu un leu pus de-o parte ești mai bogat decât cei care au datorii.
Economiile și cumpătul (când e vorba de cumpărături impulsive) te ajută mai târziu. Ai bani pentru o urgență, pentru investit în vreo idee, de dat împrumut sau pentru făcut vreun moft. Contează cum se împart banii între lucruri nesesare și nu foarte necesare.
Contează și unde muncești, dar e altă poveste.

Nu vreau să spun că fac eu toate astea bine. Sunt lucruri pe care le-am observat în 2 luni de chirie. Acum sunt în proces de-a face totul așa cum cred că trebuie și cum am explicat mai sus.

bookmark_borderDespre trafic, mașini și șoferi, observate zi cu zi

Pentru că am adunat mai multe părți ale subiectului n-o să scriu mai multe articole, le pun aici cu liniuță toate ca să fie la un loc

Luminile

Cel mai important și mai eficient mijloc prin care te faci văzut. Mai ales stopurile sunt importante (în oraș).
Am văzut mulți șoferi în ultima perioadă la care nu le merge stopul de pe mijloc, care probabil e cel mai vizibil. Stopurile laterale se văd, dar uneori faptul că își schimba lumina intensitatea nu e suficient ca să observi la timp că cel din față frânează. Asigurați-vă că stopurile funcționează, mai ales cel orizontal din mijlocul haionului/lunetei.

A, și pornește dracu luminile de întâlnire, mai ales seara, mai ales în afară.

Tot cu luminicle, prin Cluj se practică ceața. Luminile de ceață în oraș. Nu-i înțeleg și-i mai înjur uneori. Nu schimbă nimic.

Distanța

Dacă tot nu observi că ăla din față frânează, măcar să fie spațiu suficient de frânare. Distanța nu se păstrează nici pe autostradă și eu am pretenții în oraș. A se ține distanță față de orice, mai ales în rampă, mai ales cu începător în față, mai ales iarna. Dacă nu ții distanța și se scapă cineva în spate ai surpriza sa fii de vină și să rămâi cu tabla îndoită.

Anvelope

Că tot am pomenit de rampă, am văzut azi niște băieți cu niște mașini mai de doamne ajută care au pierdut aderența la plecarea din rampă mică cu asfaltul ud la 3 grade. Amuzant mi s-a părut că unu era cu jante OZ (nu-mi pasă că nu erau originale) și altu cu ceva ce părea bbs (din nou), deci niște pretenții. Mă întreb dacă la drum lung sar de pe drum. Nici eu n-am anvelope michelin sau altceva premium, da nici nu mă dau tare. Anvelopele sunt importante pentru că-s contactul între asfalt și mașină. Singurul, dacă nu atârnă vreun scut/ furtun.

Concluzia și rezolvarea problemelor e simplă în minte mea. Amenzile să fie mai scumpe decât costul rezolvării problemelor. Anvelope ok constă 1000 de lei (nu neapărat noi dacă nu-i de unde). Amenda e 2500. Tabla se îndreatpă cu 500 de lei. Amenda e 1500. Un bec costă 50 de lei. Amenda 500.
Da, îs muist, și eu am tabla frecată și n-am reparat-o de juma de an. Dacă mi-ar da cineva un cec de 1500 de lei în mână parcă o repar data viitoare.

bookmark_borderNu stau suficient de mult pe internet

Când m-am apucat să scriu pe blogul ăsta m-am chinuit în primele două luni să pun diacritice. Încă mai ratez unele taste și pot scrie doar pe tastatura mea cu diacritice, orice altă tastatură îmi dă restart și scriu la fel de repede că întotdeauna, dar fară diacritice.

Am aflat și eu de vreo o lună că există diacritice.ro, site care face treabă în locul tău. Mă gândeam că e bine că m-am obișnuit să scriu cu mana mea pentru că e mai ușor la licența ce urmează, dar aparent erau variante.

Tind să cred că există un site pentru orice în lumea asta, dar eu nu am descoperit încă toate siturile de care se paote să am nevoie. Nu stau suficient pe internet. În părti care mi-ar fi benefice ale internetului, zic.

Textul de mai sus a fost scris pe tastatura mecanică a colegului de apartament. M-am chinuit puțîn cu ea, dar am scris fără diacritice. Voiam eu să testez cum e mai eficient. Pentru mine e mai pont cu fără ajutor acum. Pe alții poate-i ajută

bookmark_borderColectiv 2 a venit

Spitalul de la Piatra Neamț a fost Colectiv 2. Tot dar fără party.

Îmi zicea un prieten „da, au murit 10. vor mai muri si altii. nu-i pierdere.”. Cred că trebuie să repet mereu că era pierdere dacă erau apropiați de-ai noștri, dar fie. M-am plictisit să zic aceleași lucruri mereu.

Totuși, care-i cauza unui incendiu într-un spital?
Din ce am citit prin presă, am înțeles că un scurtcircuit a pornit incendiul și oxigenul din instalația de la ATI l-a alimentat. Face sens, adevărat. Ca să se întâmple așa ceva ceva trebuia să fie în neregulă.

Care-i cauza unei astfel de erori?
Aș putea să închei simplu, cu un cuvânt, și să las totul așa. Nepăsarea. Nu ne pasă. Mie, ție, vouă, celor responsabili, nimănui nu-i pasă ce se întâmplă cu alții cât timp nu ne afectează direct.
Povestea Codin de la CM la o conferință: olarul umplea crăpăturile oalelor cu ceară care rezista testului cu apă rece în târg. odată ajuns acasă, clientul punea apă caldă, ceara se topea și îl înjura pe olar. olarului nu-i păsa (chiar dacă era responsabil), el și-a luat banii.
Aș mai dezvolta subiectul, dar n-are rost sa rescriu text citit altundeva cu care sunt de acord. Pot lăsa uite așa: link, link care explică mai bine decât mine aspecte legate de discuție.

bookmark_borderScuze eu

Am scris ieri textul despre Zalău care a luat-o bine de tot spre public pentru nivelul actual al site-ului meu. Mulți cunoscuți s-au simțit atacați și au început să-mi arate și să demonstreze că n-am dreptate, că exagerez, că gândesc prost. Da, am făcut glume proaste, să zicem că am idei mai drastice și că am spus chestii care o dau spre extreme. Așa și?

E fun, pentru mine și cei cu care mă înțeleg, să vorbim despre lucruri serioase fără să dezbatem extraordinar de serios. De exemplu, ahem-ahem, dacă nu s-a înțeles, izolarea în pădure a celor fără mască era un pamflet. La fel de bine ar putea să fie izolați acasă. Tot nu i-aș primi la AȚI, dar ideea ramâne.

Mi s-a spus să nu generalizez și să nu arunc cu pietre. Fie.

ANUNȚ! Îmi vreau pietrele înapoi! Nu mai am pentru praștie.

Nu generalizez, dar în general (haha) toți antibotnitarii sunt la fel. Până dau cu capul de grindă și le rămâne semn în frunte. Exemplu bun e jandarmul din Sibiu de săptămâna trecută. În fine. Să concludem. Încercam să promovez același text pe care-l auziți peste tot. Puțîn altfel, e plictisitor deja în aceeași formă. Totuși, am să-l las mai jos încă o dată.

Poartă mască! Ține distanța! Limitează contactul! NU are nimeni grijă de voi dacă nu o faceți fiecare pentru el.

Cam atât. Mersi de înjurăturile de ieri. Pwp.

bookmark_borderCe merch cumpărați și care-i bugetul?

Ascult artiști, urmăresc canale de youtube sau conturi de insta care au merch. Tricou, șapcă, pantaloni, papuci, ce o fi. De la unii am vrut să cumpăr și eu pentru că apreciez ce fac și ăsta-i un mod de a-i susține.

Ideea articolului ăsta mi-a venit după ce am văzut că Bella Poarch, tiktok-eriță mare tare și-a lansat propria linie de merch. Ba o alpaca, ba numele ei scris (cumva copiat după logo-ul lil rae black). Mie mi se pare inutil. Da, e unul din modurile de a-și monetiza munca online, dar mi se pare inutil. Mi se pare că faima ei o să țină puțin.

O apreciez, face sketch-uri ok-ish, dar n-as cumpăra merch-ul ei.

De ce? Ți-e ție ciudă că are faimă doar pentru ca e frumoasă…

Ba chiar nu. Foarte bine că a putut să facă asta, să se ridice până la nivelul de 7.5M de urmăritori pe instagram. Cred doar că faima ei n-o să dureze mult. A fost construită rapid și se poate să cadă la fel de rapid, dar la cădere e dureros.

Dacă o apreciezi, cumpără-i produsele!

Așa aș face și eu. Dacă pică ce faci cu haina aia cu numele ei?
Uite un exemplu: Ascult subcarpați. Mi-aș cumpăra tricou de la ei, mi-aș fi cumpărat o pereche de papuci de la DanubeFootwear în colaborare cu ei, mi-aș lua un caval de la ei. În cazul ăsta, dacă se destramă Subcarpați (doamne ferește), eu rămân cu merch-ul lor în memoria a ce au făcut, nu pentru că erau la modă.

Se înțelege diferența?

Deci? Care-i treaba cu merch-ul? De la cine merită cumpărat și ce înseamnă, trend sau vreo trăire legată de artist?

bookmark_borderSunt mândru de Zalău

Doar că nu. Să începem acum ca să terminăm repede, să fie simplu.

M-a învățat mama că dacă n-am nimic bun de zis să nu zic nimic. N-am nimic bun de zis despre situația în care a ajuns satul ăsta, Zalău, dar totuși cred că-i de zis ceva pentru binele meu și-a ăstora de mi-s apropiați.

Zalăul e plin de proști, că altfel n-am cum să-i numesc. Știam asta și înainte, din alte situații, dar acum se vede procentul mare de idioți. Pe unii îi apără Dumnezeu, pe alții nu-i omoră o simplă răceală, alții se simt constrânși de o bucată de filtru de aer pe față, li se taie libertatea, fută-i Irod!

În general orașele mici rămân cu ciuma, în cazul de față covid, pentru că cine are o viziune mai măreață asupra propriei vieți o ia din loc, nu rămâne în sătuc (a nu se generaliza la toata populația). Ăștia de rămân, atâta pot, atât îi duce capu. Tot ăștia-s ăia de nu poartă măști și nu iau distanță.

Dacă nu crezi în covid sau te supără botnița, am niște chestii să-ți zic.

Dragă credincios extremist, știi tu că Dumnezeu te apără, dar nu te teleportează acasă din market atunci când e vreun infectat prin preajmă. Te apără pentru că ți-a dat creier, nu trei rânduri, dar ai, și poți să gândești cu capul ăla: țin dinstanța, port masca, e pentru binele meu.

Dragă sceptic antibotnițar, te simți constrâns, dreptul la libertate ți-e luat și nu poți să respiri liber aerul plin de noxe și praf de pe străzi, știu… Mai ești și guraliv pe internet. Trist. Dar hei, am o soluție. Vin eu cu câțiva prieteni, vă luăm și vă ducem în pădure. Vă leg cu câte o lesă țeapănă de niște copaci. Acolo nu-i spațiu public, sunteți liberi să nu purtați mască. Când trece covidu tot eu vin și vă iau de acolo. Vă aduc sicriele cu fundiță de premiant la categoria „prost”.
A, și dacă vă infectați, aș propune să vă țină spitalele în niște cutii de plastic mari, uneva în spate, că tot vine iarna. Nu pentru ajutor, puiule, ci ca să nu infectați pe alții. Nu pupați ATI, pa!

Dragi Zălăuani și alți români, io atâta zic. Nu mai fiț idioți. Ședeți dracu acasă și mereți tăt câte unu la cumpărături cu măscuță pe bot (unii e mai frumoși cu mască decât fără:eu). O mai dura sau nu, nu știu, da hai să trăim să vedem.

Alte propuneri/pareri pe subiect sunt bine primite.

bookmark_borderAr fi bine să muncești pe lângă oameni care-ți plac

Zilele trecute am dat pe instagram de o serie de grafice care descriau timpul petrecut cu anumite persoane de-a lungul vieții. Nu mai găsesc postarea acum, dar când o găsesc o adaug aici. Concluziile sunt simple și logice, dar au impact dacă îți sunt puse în față.

  • Cu cât înaintezi în vârstă cu atât o să petreci mai puțin timp cu părinții.
  • Ca părinte, o să petreci cel mai mult timp cu copilul tău între 25 și 55 de ani.
  • După 25-30 de ani o să petreci mai mult timp cu mai puține persoane, mai importante
  • Cu cât trece timpul cu atât o să petreci mai mult timp singur, mai ales la bătrânețe.
  • Între 25 si 55-60 de ani o să petreci cel mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi.

Fiecare concluzie avea și o învățătură, dar eu o să mă opresc la ultima că despre asta-i vorba. Între 25 si 55-60 de ani o să petreci cel mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi. Dacă așa stă treaba, de ce n-ai munci cu oameni care-ți plac?

Pe unde am muncit până acum am întâlnit tot felul de oameni, de la șefi la colegi sau oameni cu care aveam contact prin job, ba de treabă, ba mai puțin. Cu unii ți-era dragă și povestea de lângă cafea și munca, cu alții nu-ți era dragă nici viața. Eu, având in vedere că trizăci de ani tot pe lângă ei te învârți, aș prefera să stau între de ăștia din prima categorie, numa așa, să nu îmi vină să plec de fiecare dată când vin la muncă.

Ca să iau exemplu exact situația mea din prezent, lucrez la un stand pe o galerie comercială. Colegul meu de muncă mi-e și coplătitor la chirie, deci ne înțelegem. Șefii sunt oameni tineri, pot face glume (inclusiv proaste), putem vorbi serios și acceptă propuneri legate de orice. Ăsta zic eu că-i un colectiv de care ți-e drag. Ca să zic drept, n-aș fi venit până la muncă la povești dacă nu mi-ar fi plăcut oamenii cu care mucesc.

Poate așa ar fi ideal să fie, să-ți placă ce și cu cine muncești.

Cam atât despre asta.