Crucea lor de tineri

Citesc în prezent cartea lui George Bonea, „Îmi pare rău că am muncit” (despre ea o sa vorbesc după ce o termin de citit). De la un fragment de acolo am ajuns la ideea textului de mai jos.

Ăsta-i textul.

Ești pensionar și n-ai oricum de făcut vreun fel de investiție în nimic, le ai pe toate. Apartamentul/casa le-ai plătit și construit din salarii, în vacanțe nu prea mergi și nici nu mănânci atât de mult încât să nu-ți ajungă banii. Ai copii care au copii. Știu, te apropii tot mai mult de momentul în care o să crăpi și-ți dai seama că ai fost nașpa. Tre să te ierte ăl de sus cumva, donează la biserică, fă fapte mărețe pentru bor, nu-ți pese că o dată la câteva luni copiii-ți nu-și mai pot plăti o rată, că nepoții muncesc prin ceva bar ca să poată sta în chirie, să termine facultatea. Donează pentru fortăreața mântuirii neamului, nu întreba „bă idioți, cum stați cu banii?”. Ridică-ți cruci prin curte, grădină și în podul casei, nu plăti 2-3-4 chirii la nepoți prin cine știe ce oraș în care fac facultatea.
Și nu vorbesc despre mine. Eu eram în perioada în care dacă mușcam din asfalt, mă ridicam și iar fugeam când părinții mei se chinuiau să poată să mă țină acum destul de ușor în facultate. Dar sunt destui care se chinuie.

E important că popa de la mine din sat îi de treabă și la locu’ lui. Popă de ala care-i excepție de la regula aur și bogătâie.

Atât.