N-avem nicio scuză

Atenție! Articol neobișnuit de siropos.

Vorbeam cu cineva aseară despre cât de greu e să o iei din loc și să faci ceva. Am ajuns să-i zic că n-avem nicio scuză sau motiv să nu încercăm. Nu sunt înțeleptul lumii și nici nu vreau să fiu, dar observ oamenii din jur, așa l-am observat și pe omul ăsta care m-a inspirat să zic fraza asta.

Un bărbat la 40 de ani umblând șchiopătând, cocoșat, are mereu un rucsac de cam 40 de litri in spate care-i mereu plin cu lucruri, cel mai probabil cu cumpărăturile pe care le face. Nu poate privi înainte, stânga sau dreapta decât dacă se oprește, din cauza felului în care merge. Ăștia-s oamenii care mă fac să simt că ce am eu și majoritatea oamenilor e un vis la care unii n-au cum să ajungă. Și totuși, eu mă plâng la lucruri mici, la lucruri ușor rezolvabile, și-mi alung fericirea.
De la oameni ca ăștia, zâmbăreți mereu, care spun mersi și te rog chiar dacă te pot privi scurt timp în ochi, dornici să iasă la cumpărături chiar e greu, învăț eu că n-am nicio scuză să nu fiu fericit sau să încerc măcar.

Ca să închei cum am încheiat și discuția de unde a început tot, cât timp ești viu, sănătos și apt de muncă nu ai scuză să nu îți cauți fericirea.

Atât.